– Dar nu ne întoarcem în trecut? a întrebat odată un călător pe altul.

 

– Nu ne întoarcem în trecut. Treaba asta cu meșteșugăritul nu ține de trecut. Ea a existat și va exista întotdeauna…și pretutindeni…dacă nu de nevoie, atunci din pasiune. Există dorința asta, de a știi că ai făcut ceva cu mâna ta. Cred că toți suntem mândri atunci când meșterim câte ceva, fie că reparăm filtrul de cafea, că facem un cadou artizanal unei persoane apropiate, ori că ne construim propria casă. Să știi că ai făcut tu ceva cu mâinile tale și acum îl folosești…îi fain.

E greu să deslușești tainele meșteșugăritului, mai ales că nu prea mai ai de la cine să înveți. Maeștri ai meșteșugurilor mai sunt puțini, și sunt bătrâni. Dar sunt destui tineri acum care încearcă să redescopere tainele acestor meserii. Unii și-au făcut o profesie din asta și creează lucruri pe care le folosesc și alții.

Dar oricum, cei mai mulți meșteșugari o fac pentru ei și abia apoi pentru alții. Așa și încep mai toți. Fac ceva pentru ei și le iese bine. Alții văd ce au făcut, le pace și vor și ei. Și meșteșugarul le face, și așa mai departe. Astăzi, totuși, sunt puțini meșteșugari autentici. Sunt mulți care pun trei bile pe-o sfoară și fac o brățară ”handmade”. Nu e nimic greșit nici în asta, până la urmă fac ceva. Dar cei care realizează un obiect cap-coadă sunt puțini…și greu de găsit. Și asta face Manole. Manole îi caută și îi aduce laolaltă.

În mitologia română, Meșterul Manole era un zidar. Nu era neapărat un meșteșugar, dar a rămas un simbol…e omul care creează ceva cu mâinile lui. E și omul cu sacrificiul, da. Nu știu cât e vorba de sacrificii în meșteșugărit…mai pierzi o unghie, poate chiar un deget. Deși, de fapt, majoritatea renunță la stilul de viață ”normal” de astăzi și se apucă de meșteșugărit, ceea ce poate fi considerat un sacrificiu. Oricum, cred că simbolul ăsta, Manole, rezonează cu ideea de meșteșugărit. Sigur Meșterul Manole știa să își încropească o lingură de lemn cu care să mănânce la prânz.

 

– Și totuși…nu ne întoarcem în trecut? Îți place să faci ceva cu mâinile tale…pictează un tablou, fă o sculptură…fă masaj. De ce să stai o zi să faci o lingură când alții o fac în două secunde. O ștanțează și gata. Până la urmă, eu vreau doar să am cu ce mânca.

 

– Pai de mâncat poți să mănânci și fără lingură dacă e la o adică.

Dar ce lucru durează doar două secunde să îl faci? Lingura aia trece prin prea multe procese ca să fie ușor de făcut. Tu zici că e ușor de făcut pentru că vezi doar o parte din proces, adică ștanțarea ei. Dar treaba e mult mai complexă. Metalul ăla trebuie extras și prelucrat de câteva ori înainte. Iar apoi sunt mașinării peste mașinării, și camioane, și vapoare care îl duc dintr-o parte în alta. Probabil că face înconjurul lumii cel puțin o dată până să fie transformat în lingură. Nu durează chiar două secunde.

Și apoi să fie și de calitate, și ieftină nu are cum. Cineva tot pierde în povestea asta, fie că sunt minerii prost plătiți dintr-o zonă săracă sau muncitorii exploatați din fabrică. Sau chiar natura asta minunată, pentru că se folosesc mijloace precare de producție și transport. De fapt, prețul unui produs aparent ieftin e mai mare decât cel de la raft, doar că e plătit altfel…și de alții.

Nu ar trebui să cumperi un produs dacă nu ești de acord cu felul în care a fost făcut. Dacă îl cumperi, practic validezi acel mod de producție. Iar dacă nu știi cum a fost produs, atunci poate că e timpul să te informezi. Metodele astea abuzive de producție trebuie schimbate, iar puterea o avem noi, consumatorii. Dacă nu mai cumpără nimeni astfel de produse, ei nu mai au cui să vândă, și atunci își vor schimba practicile în funcție de ce le cerem noi. Dar cineva trebuie sa înceapă.

Dacă te interesează toate astea, atunci Manole încearcă să îți ofere o soluție.

feedback_small.png